Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a reacționat prompt după perchezițiile efectuate de CNA în dosarul de corupție care vizează secretara de stat Tatiana Nistorică. Catlabuga a anunțat că va demara procedurile legale pentru demiterea acesteia din funcție.
„Condamn orice formă de corupție și nu voi tolera astfel de acțiuni în cadrul ministerului”, a declarat ministrul. Tatiana Nistorică este suspectată în cadrul unui dosar penal, iar ancheta continuă sub coordonarea autorităților competente.