În Moldova, verile devin din ce în ce mai toride, iar temperaturile ridicate pot pune la încercare sănătatea pielii.
În această perioadă, radiațiile ultraviolete, transpirația excesivă și excesul de sebum pot favoriza apariția unor probleme dermatologice sau pot agrava afecțiuni deja existente. Printre cele mai frecvente probleme din sezonul cald se numără acneea, dermatita atopică, infecțiile fungice, rozacea, arsurile solare și petele pigmentare.
Pentru a reduce riscul acestor probleme, dermatovenerologul Cezara Bolocan recomandă: hidratarea adecvată a pielii, aplicarea regulată a unui filtru solar cu factor de protecție ridicat, purtarea de haine lejere și de culoare deschisă, evitarea expunerii la soare în intervalul 10:00-16:00 și utilizarea de produse de îngrijire blânde, fără parfumuri sau alcool.
Este important ca fiecare persoană să acorde atenție semnelor pielii și să consulte un specialist dacă apar iritații persistente, erupții cutanate sau alte simptome neobișnuite, pentru a preveni complicațiile și a menține sănătatea dermică în sezonul cald.